În Biserica Ortodoxă însă, Dumnezeu este și a fost mereu lăudat și rugat în limbaj duhovnicesc, în limbajul Duhului Sfânt dăruit celor ce s-au lepădat de ei înşişi și de toate ale lor pentru a se face organe muzicale ale Acestuia. Niciodată produsul uman nu devine frumos și bun fără contribuţia lui Dumnezeu. Poate fi anti-artă, adică de inspiraţie demonică, sau poate fi sub-artă, adică o exprimare cvasi-dobitocească, cumva ca o vomă a preaplinului emoţional, cu toate nuanţele lor. Fără contribuţia lui Dumnezeu, invocată de omul creator conştient sau nu de Numele Celui la Care apelează, nici un produs al imaginarului omenesc nu devine artă. Această prelucrare a conţinutului afectiv în forme frumoase și bune de dorit de cei cărora vrem să le oferim, este sau nu artă, în funcţie de prezența inspiraţiei ca legătură cu Dumnezeu, Creatorul frumuseţii. Omul, făptură după chipul lui Dumnezeu, vede că ce a făcut Creatorul este kalos, bun și frumos și le face și el pe ale sale bune, dar și frumoase. A le înomeni, înseamnă a le trăi în comuniune și pentru asta au nevoie de o dimensiune estetică și una spirituală.
Numai împărtăşirea lor altui suflet, deschis spre primire îl poate ajuta pe om să-și înomenească conţinuturile afective. Necomunicate, aceste elanuri sau zbuciumări ar deveni violente.
Sunt în tumultul afectiv al sufletului omenesc furtuni sau încremeniri care l-ar frânge de durere, mânie, ruşine, sau exaltare, dacă ar mai fi păstrate în sine.
Ce sunt Pricesnele? Omul are în el o dimensiune a trăirilor sale care se cere împărtăşită, spusă, arătată semenilor săi.